Omul cu floarea (2019)

"Văd casa unuia sau a altuia. Trăiesc în ea. Ajung să simt până și mirosul acela deosebit care există în fiecare cadă... în a dumitale...în a altuia. Dar în casa noastră noi nu-l mai simțim, fiindcă este mirosul propriei noastre vieți, înțelegi? 
Eu trebuie să mă agăț cu închipuirea de viața altora, dar așa... fără plăcere, fără pic de interes, dimpotrivă...dimpotrivă, ca să-i simt plictiseala, ca să văd cât de inutilă și de prostească este, și că nu trebuie să-i pese nimanui când se sfârșește.
Știi, acest lucru trebuie să ni-l demonstram bine, cu probe și exemple la nesfârșit,  noua înșine cu neînduplecare. Pentru că nu știm din ce este făcut, dar există, există, gustul vieții, îl simțim cu toții aici, în fundul gâtului, ca o neliniște care nu se potolește niciodata, fiindcă viața, prin însăși faptul că o trăim, e mereu atât de lacomă de ea însăși că nu te lasă să-i simți gustul."