Neînţelegerea

Spectacolul vorbeşte despre vicierea legăturilor de sânge, în goana nebună după iluzia fericirii. Pornind de la un „fapt divers” real, sub impresia directă a climatului irespirabil al anilor de ocupaţie germană din Franţa, când înflorise colaboraţionismul, delaţiunea şi crima – celebrul autor francez Albert Camus propune o neliniştitoare piesă despre rădăcinile „neînţelegerii”. O piesă despre absurdul unei lumi orbite de dorinţa de înavuţire pentru atingerea unei împliniri egoiste.

Un bărbat revine acasă, după mai mulţi ani de absenţă, în dorinţa de a-şi revedea şi de a-şi ajuta familia. Poposeşte la hanul ţinut de familia sa, ca simplu călător, fără a-şi mărturisi identitatea, sperând că vocea inimii şi a sângelui va vorbi în locul lui. Va fi, oare, recunoscut de către mama şi sora sa? Ori va deveni, şi el, fiul risipitor, întors incognito, victima celor două femei, care, visând la o altă viaţă, sub soare, la malul mării, asasinau, pentru a-i jefui, pe toţi cei ce le treceau pragul?

În încercarea de a echilibra balanţa urii şi a iubirii, piesa ne ajută să înţelegem că adevărata, crunta neînţelegere este să ajungi să-ţi trăieşti viaţa în frustrare, acumulând tensiuni ce vor sfârşi prin a te otrăvi, construind edificii bazate pe ură şi alimentându-ţi fiecare acţiune din dorinţa de a face rău, în loc de bine.

Şi putem învăţa să nu mai întoarcem niciodată spatele unei mâini întinse spre noi.