... născut, crescut, deloc îmbătrânit, ajuns la vârsta maturităţii, Teatrul Studentesc THESPIS se constituie într-o puternică alternativă la formele de teatru convenţionale. Mai mult decât doar teatru, devenind chiar o casă, o familie neobişnuit de numeroasă, THESPIS-ul oferă odraslelor sale diverse puncte de tangenţă cu fenomenul teatral, spectacular şi cultural în genere, posibilitatea de a se exprima liber, tinereşte şi, mai presus de toate, omeneşte. Da, omeneşte, pentru că asta implică diverse conotaţii, adevăruri pe care le purtăm cu toţii în noi, uneori în forme mult prea latente, forme hibride de cunoaştere a propriului sine şi a Celuilalt, de investigare a naturii umane, forme primare de creativitate şi expresie.
... altfel spus, THESPIS-ul se pregăteşte sârguincios şi silitor să devină un asasin bine intenţionat al pasivităţii mentale şi spirituale, făcând uz de toate armele de care dispune pentru a-şi atinge ţelul. Un asasin în serie, de o notorietate greu explicabilă: nu face altceva decât să ucidă urâtul din noi, obligându-ne la o nouă viaţă, o viaţă de care să ne putem bucura cu adevărat, în care să putem râde şi de care să putem râde, câte puţin, dar în hohote. Plânsul autentic, jalea care îşi cere drepturile, catharsis-ul, şi râsul care irumpe cu naturaleţe. Teatrul se instalează astfel în sufletele noastre, aducând ordine şi vitalitate. (Diogene V. Bihoi, 1947-2002)
